Date fiziologice privind aplicatiile crioterapiei in practica medicala

Crioterapia este o tehnica destinata prelungirii vietii si corectarii tulburarilor functionale, parte a medicinii integrative.

Din punct de vedere al acesteia, orice boala inseamna afectarea integritatii biologice a organismului, care impiedica satisfacerea nevoilor biologice ale acestuia in autovindecarea sa dinamica.

Procesul genereaza manifestari clinice variate de dismetabolism si tulburari in oferta de energie a organismului.

Balanta morfostructurala a integritatii biologice a organismului este reprezentata de patru grupe de celule:
• celule ce au intrat in apoptoza sau necrobioza
• celule inactive
• celule diferentiate care, de fapt, asigura statusul fiziologic al corpului in timpul regenerarii lor fiziologice
• celule care prolifereaza in timpul regenerarii reparative.

Daca in fiecare minut un milion de celule mor, pentru mentinerea echilibrului morfostructural al organismului, acelasi numar de celule trebuie sa se regenereze. Datorita acestui fapt, scopul medicului trebuie sa fie tintit spre pastrarea echilibrului morfostructural al integritatii biologice a corpului, prin adoptarea unor obiceiuri profesionale si tehnici medicale corespunzatoare.
Sistemul de recuperare a integritatii biologice a organismului este preluat dupa sindromul adaptativ general, care este declansat de sistemul nervos central prin intermediul sistemului somatotropic poliglandular. Mecanismul nociceptiv joaca un rol important in declansarea sindromului de adaptare generala. Scopul biologic al adaptarii este conservarea integritatii biologice a organismului.

Termoreglarea organismului expus la frig

Influenta frigului asupra corpului omenesc din punct de vedere cantitativ este determinata de gradul de frig. Acesta influenteaza viteza racirii corpului omenesc cu o temperatura medie de 36,5°C si cantitatea de caldura necesara pentru a mentine temperatura la nivelul stabilit.

Atat timp cat corpul omenesc este un sistem autoreglat, el este capabil sa reactioneze in functie de situatie, prin activarea unui numar de mecanisme. Astfel, ca subiect al terapiei prin frig, corpul pacientului poate raspunde prompt acestei situatii, dar si unui numar de alti triggeri (culoare, miros de gaze etc.). Mecanismul declanseaza reactii sanogenetice (de recuperare a sanatatii) chiar la doze mici de stimuli reci.

In mod normal, distributia temperaturii in organism este eterogena.

In 1955, Barton si Edholm au sugerat diferenta dintre temperatura „mantalei” si temperatura „nucleului” organismului. Tesuturile din „manta” sunt incalzite inegal. Astfel, temperatura extremitatii cefalice este de aproximativ 30°C – 32°C, in timp ce la nivelul extremitatilor picioarelor temperatura atinge 26°C – 28°C.

Temperatura organelor interne este mai constanta, fiind putin mai mare de 37°C. „Nucleul” este mai putin rezistent la scaderea temperaturii. Scaderea temperaturii corpului omenesc cu 1°C determina scaderea metabolismului bazal cu 6 – 7%. Cand temperatura „nucleului” scade la 20°C se poate instala moartea. Astfel, racirea extrema conduce mai intai la scaderea prelungita a temperaturii pielii si, numai dupa aceea, se instaleaza scaderea temperaturii organelor interne.

In general, atat timp cat mecanismele termoreglarii corpului regleaza mai mult pierderea de caldura decat producerea de caldura, temperatura corpului nu depinde direct de temperatura mediului ambiant.

La nivelul pielii sunt de 10 – 15 ori mai multi receptori pentru rece decat pentru cald. Se stie ca intr-un cm² de piele se gasesc 200 nociceptori, 25 receptori tactili, 2 receptori pentru cald si 12 – 15 receptori pentru rece. Majoritatea acestora din urma (numiti bulbi Krause) sunt stimulati cand temperatura scade la 12°C. Fiecare cm² al pielii contine 14 terminatii nervoase care raspund la rece si doar 1 – 2 care raspund la cald. Receptorii termici cutanati trimit semnale electrice care informeaza despre alterarea echilibrului termic intr-o arie specifica a creierului (hipotalamusul), unde se gasesc centrii termoreglarii.

Cateva proprietati fiziologice ale producerii si pierderii de caldura

Prin expunerea la frig sever, pielea devine palida din cauza vasoconstrictiei, proces ce antreneaza inclusiv vasele mari de sange. Astfel este redusa pierderea de caldura. In acelasi timp, fluxul de sange este crescut spre organele interne, iar temperatura „nucleului” organismului este crescuta.

Daca expunerea la frig se prelungeste, temperatura organelor interne incepe sa scada si, pe masura ce aceasta scadere se instaleaza, apare senzatia subiectiva de rece, frig sau inghet.

Raspunsul organismului la expunerea la frig este subiectul legii relatiei cantitative intre intensitatea stimulilor si reactia organismului. Este stabilit ca, o data cu intesificarea expunerii la frig, cantitatea de oxigen consumata creste. De exemplu, sub influenta unei bai de aer rece de 25 kcal/m² cresterea consumului de oxigen este de 27 – 30%, iar la o baie de aer rece de 45 kcal/m², aceasta ajunge la 48 – 53%.

Adaptarea organismului la stimuli reci este un mecanism important. Are, de asemenea, un efect sumativ, stimularea activitatii fiziologice la terapia prin frig fiind exponentiala. Totusi, expunerile foarte severe pot conduce la inhibare protectiva, dupa cum afirma I. P. Pavlov.

Terapia prin frig extrem determina post-efect, manifestat dupa un ciclu de tratament. Acesta consta in modificari favorabile ale constantelor biochimice, mult timp dupa expunerea prin tratament intensiv, in unele cazuri dupa cateva luni sau chiar un an.

Frigul poate avea efecte specifice si selective asupra reactiilor fiziologice ale organismului. Asa cum a aratat P. K. Anokhin, in timpul interventiilor terapeutice climatice, toate modificarile organismului sunt indreptate pentru a asigura rezultate fiziologice favorabile, care garanteaza cea mai economizatoare functionare a organismului, in conditiile date, cu un consum minim de energie.